Certificate energetice
Certificatul energetic este un document ce cuprinde informații referitoare la eficiența unei clădiri din punct de vedere energetic, mai exact face referire la cantitatea de energie consumată pentru a încălzi, ilumina și produce apa caldă menajeră într-un imobil, acesta fiind încadrat pe o scară de la A la G.
Valabilitatea certificatului energetic este de 10 ani!
Tot ce trebuie să știți despre certificatul energetic
Ce acte sunt necesare pentru întocmirea unui certificat energetic
Actele necesare pentru obținerea unui certificat energetic sunt:
- Actul/actele de proprietate ale imobilului
- Planul cadastral al construcției (schița)
- Anul de construire al imobilului
Ce este un certificat energetic?
Certificatul energetic este un document ce cuprinde informații referitoare la eficiența unei clădiri din punct de vedere energetic, mai exact, face referire la cantitatea de energie consumată pentru a încălzi, ilumina și produce apă caldă menajeră într-un imobil. Calculele necesare întocmirii unui astfel de document sunt realizate de către o persoană specializată, denumită auditor energetic atestat.
Legea nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor stabilește obligativitatea obținerii și deținerii unui certificat energetic. Conform prevederilor în vigoare, proprietarul sau administratorul unei clădiri sau unități de clădire (apartament) va fi obligat să pună la dispoziția viitorului cumpărător sau chiriaș, o copie a certificatului energetic, prin care acesta va fi informat despre performanța energetică a clădirii. Astfel, contractele de vânzare-cumpărare la care nu este atașat certificatul energetic sunt supuse „nulității relative”. Adică, tranzacția poate fi declarată nulă doar dacă cumpărătorul sau vânzătorul reclamă absența certificatului.
Documentul a devenit obligatoriu de la 19 iulie 2013 în situația în care un spațiu de locuit se vinde, se închiriază sau se dorește reabilitarea termică a acestuia. În cazul clădirilor noi, documentul trebuie să fie obținut de investitor, fiind inclus în documentația pentru recepția la terminarea lucrărilor. Certificatul energetic este un act necesar pentru înscrierea rolului fiscal al clădirii sau pentru închirierea imobilului respectiv.
Deseori, certificatul energetic este confundat cu un audit energetic. Deși ambele variante sunt obținute cu ajutorul unui auditor energetic, diferența dintre ele este foarte mare. Certificatul este un document prin care se atestă apartenența unei clădiri de o anumită clasă de eficiență energetică, în timp ce auditul este un studiu mai complex, prin care se găsesc soluții fiabile pentru îmbunătățirea eficienței.
Certificatul energetic este unul dintre documentele necesare pentru locuințele unifamiliale, blocuri de locuințe, birouri, clădiri ale instituțiilor de învățământ, spitale, hoteluri și restaurante, săli de sport, clădiri pentru servicii de comerț sau alte tipuri de clădiri consumatoare de energie, clădirile aflate în proprietatea sau administrarea autorităților publice sau a instituțiilor care prestează servicii publice.
Certificatul de performanță energetică prezintă doi indicatori importanți: clasa energetică, cuprinsă între A și G (clasa A fiind cea mai eficientă din punct de vedere energetic, respectiv un consum de aproximativ 125 de kWh/mp/an, iar clasa G corespunzătoare celui mai ridicat consum energetic de peste 820 de kWh/mp/an) și nota energetică (cuprinsă între 1 și 100, nota 100 fiind cea mai bună).
Pe lângă clasa de eficiență energetică din care face parte clădirea, în certificatul energetic se găsesc și informații legate de consumul de energie, măsurat în kWh/mp/an. Toate aceste informații ajută proprietarul să găsească soluții cât mai eficiente pentru îmbunătățirea eficienței și pentru scăderea cheltuielilor legate de energie.
Calculând consumul de energie, certificarea energetică este puternic influențată de nivelul de izolare termică a locuinței față de exterior și sol, acestea fiind zonele pe unde căldura se poate pierde (prin ferestre neetanșe sau de proastă calitate, pereți cu calități de izolare termică redusă etc.).
Cum se obține certificatul energetic
Certificatul de performanță energetică se elaborează și se eliberează de către auditorul energetic pentru clădiri, la solicitarea investitorului, proprietarului sau administratorului clădirii ori unității de clădire.
Atât auditorii de gradul I cât și cei de gradul II pot să elibereze astfel de certificate, însă este mai recomandat să se apeleze la auditorii de gradul I, deoarece aceștia oferă mult mai multe oportunități, inclusiv elaborarea unui audit energetic. Auditorii de gradul II pot elibera certificate energetice doar pentru locuințe (case și apartamente) și instalațiile aferente, în timp ce auditorii de gradul I pot elibera certificate de performanță energetică pentru toate tipurile de clădiri pentru care este necesar acest lucru. Adițional, fiecare auditor energetic poate avea una dintre următoarele specialități: construcții, instalații, construcții și instalații (majoritatea având specialitatea din urmă).
Elaborarea certificatului presupune evaluarea performanței energetice a clădirii în condiții normale de utilizare, pe baza caracteristicilor reale ale sistemului construcției și ale instalațiilor aferente (încălzire, preparare sau furnizare a apei calde de consum, ventilare și climatizare, iluminat artificial); încadrarea în clase de performanță energetică și de mediu a clădirii; notarea din punct de vedere energetic a clădirii.
Auditorul energetic are dreptul, în baza atestatului de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, să realizeze auditul energetic pentru clădiri sau unități de clădire, să întocmească certificatul de performanță energetică și raportul de audit energetic. Acesta își poate desfășura activitatea ca persoană fizică autorizată sau ca angajat al unei persoane juridice.
Solicitantul trebuie să se adreseze unui auditor energetic atestat și să încheie un contract de prestări servicii cu acesta. Proprietarul sau administratorul trebuie să dețină și să pună la dispoziția auditorului energetic planurile clădirii sau apartamentului, din Fișa de cadastru sau din contractul de vânzare-cumpărare, precum și informații legate de istoricul clădirii, inclusiv modificări de spațiu, de funcțiune și reparațiile făcute de-a lungul anilor.
Auditorul energetic va trebui să strângă la dosar următoarele documente: planul general de încadrare în zonă a imobilului (scara 1:2000), cu precizarea punctelor cardinale; planuri de arhitectură – fațade și secțiuni pentru subsol, parter, etajul curent, ultimul etaj, terasă; planuri cu secțiuni longitudinale și transversale; planuri pentru instalațiile de încălzire și apă caldă de consum; releveu apartament (scara 1:100); detalii constructive pentru pereți, planșeu peste subsol, planșeul de sub mansardă sau terasă; fișa tehnică pentru centrala termică, calorifere și tâmplăria termoizolantă, dacă acestea au înlocuit recent dotările originale ale imobilului; facturi de apă caldă, apă rece, energie termică sau de combustibil pentru centrala termică a clădirii.
De regulă, documentul se poate obține chiar și în 24 de ore pentru apartamente precum și case, și în maxim 72 de ore pentru alte tipuri de clădiri (certificate energetice la spitale, hale, bănci, farmacii, benzinării) din momentul inspecției tehnice a auditorului energetic. Atâta vreme cât auditorul are la îndemână toate detaliile de care are nevoie, poate să redacteze certificatul într-un timp foarte scurt. Pentru asta, trebuie să aveți pregătite toate actele clădirii și informațiile referitoare la modul în care aceasta este încălzită, la poziția geamurilor sau alte detalii care ar putea influența consumul de energie și este nevoie, de asemenea și de o vizită a auditorului la imobil pentru a studia caracteristicile acestuia.
Când este obligatoriu să aveți un certificat energetic
Obligativitatea certificatului energetic a fost introdusă prin Legea 159/2013 pentru modificarea și completarea Legii 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor.
Dacă ești proprietar de imobil, ai nevoie de un certificat energetic. Obligativitatea intervine doar în momentul în care înstrăinezi sau închiriezi imobilul, însă utilitatea sa este foarte mare chiar și atunci când nu ai de gând să vinzi construcția. Practic, certificatul de performanță energetică îți oferă câteva informații care te ajută să obții o clădire mai eficientă energetic, care consumă mai puțină energie.
Când doriți să vindeți, cumpărați, închiriați sau chiar recepționați o locuință, precum și să consolidați sau să reparați o construcție deja existentă, vă trebuie pe lângă documentele deja cunoscute și certificatul energetic. Foarte important de precizat este faptul că un auditor energetic pentru clădiri poate elabora un certificat energetic oriunde pe teritoriul României și nu doar în raza căreia este domiciliat. Elaborarea acestui act se execută în baza unui dosar ce cuprinde o serie de calcule și acte necesare. Pe lângă certificatul energetic, auditorul energetic va prezenta și un set de măsuri necesare pentru a îmbunătăți calitatea energetică a clădirii.
Cine are responsabilitatea de a obține certificatul energetic
Certificatul energetic este un document, pe cât de simplu, pe atât de important. Deși în România este obligatoriu din anul 2013, acest document este gândit de foarte mulți ani de autoritățile din Uniunea Europeană, iar scopul său este unul cât se poate de bun: de a elimina poluarea de pe continent.
Deși certificatul energetic în sine nu are capacitatea de a elimina poluarea, poate să creeze statistici și să ofere o imagine clară asupra modului în care se consumă energia în cadrul imobilelor. Conform statisticilor, 40% din poluarea din aer este generată de clădiri, așadar, este important să se încerce o îmbunătățire a acestora.
Certificatul energetic este unul dintre cele mai importante documente de care are nevoie proprietarul unei construcții. Acesta este util atât pentru eficientizarea energetică a clădirii, cât și pentru obținerea unui preț corect, în cazul înstrăinării ei. Nu doar utilitatea face acest certificat extrem de important, ci și obligativitatea.
Cum se calculează prețul unui certificat energetic pentru apartamente, case sau alte tipuri de clădiri
Prețul certificatului energetic se stabilește de fiecare Auditor Energetic în parte, în funcție de suprafață, de tipul locuinței sau de localitatea unde se află aceasta.
Prețul pentru auditul și/sau certificatul energetic depinde de următoarele criterii: suprafața construită desfășurată (clădire / apartament); informațiile puse la dispoziție de către beneficiar (proiect, carte tehnică a construcției, consumuri energetice, etc.); în cazul în care informațiile tehnice solicitate nu sunt disponibile se fac măsurători și relevee, însă prețul unitar va crește; complexitatea construcției și a soluțiilor tehnice existente; termenul de predare al lucrării; gradul de repetitivitate al proiectului; locația clădirii / apartamentului.
Tariful se calculează după o formulă ce include un cost unitar pentru pregătirea lucrării și documentare, tariful unitar al lucrării (euro/ metru pătrat), aria desfășurată construită a clădirii și cinci coeficienți – de locație, de documentație, de complexitate, de instrumentare și de refolosire, potrivit AAECR.
Prețul unui certificat energetic variază în funcție de tipul și mărimea imobilului. Și, bineînțeles, de tarifele percepute de fiecare firmă autorizată în parte. Pentru certificarea unui alt tip de imobil, cum ar fi hala industrială, clădire de birouri, spațiu comercial, prețul se stabilește la fața locului, între proprietar și reprezentanții firmei care va elibera documentul.
În cazul în care administrați un spațiu public, indiferent că este un spital, o clădire de învățământ, un magazin sau o clădire de birouri, aceasta trebuie să afișeze în mod vizibil certificatul energetic. În caz contrar, puteți fi sancționat cu amenzi destul de usturătoare.


Termen scurt de predare
Ne asumăm un termen de predare cuprins între 24 și 48 de ore pentru apartamente. În cazul caselor sau al construcțiilor cu caracter special, termenul de predare va fi negociat cu fiecare client în parte, în funcție de complexitatea lucrării.
Alte servicii Quick Proiect
Solicită o ofertă
Pentru informații în legătură cu întocmirea unui certificat energetic sau alte detalii suplimentare, nu ezitați să ne contactați!